Trăim cu impresia că, dacă mai punem o întrebare, mai facem o căutare pe internet sau mai verificăm încă o dată smartwatch-ul, vom ajunge, în cele din urmă, la acea stare de siguranță pe care ne-o dorim atât de mult. Fie că este vorba despre o problemă tehnică banală din casă, despre grija pentru cineva drag sau despre felul în care am dormit peste noapte, avem la îndemână instrumente care ne promit răspunsuri rapide și cât mai precise.
Iar atunci când suntem anxioși, această posibilitate poate deveni foarte tentantă. Mintea caută certitudine, iar tehnologia pare să i-o poată oferi. Dacă mai verific puțin, dacă mai caut încă o explicație, dacă mai întreb o dată, poate voi ajunge, în sfârșit, la acel sentiment că „totul este în regulă și pot să mă relaxez”.
Doar că anxietatea nu se hrănește neapărat din lipsa informației. De multe ori, se hrănește din dificultatea de a suporta incertitudinea. Iar aici este punctul în care un instrument util poate ajunge, fără să ne dăm seama, să devină parte din problema pe care încercăm să o rezolvăm.
Unde se termină ajutorul și unde începe amplificarea anxietății?
Tehnologia ne poate ajuta enorm atunci când o folosim pentru ceea ce a fost creată să facă: să ne ofere informații, să ne ușureze anumite sarcini și să ne ajute să luăm decizii mai bine informate.
Un smartwatch poate fi util pentru monitorizarea activității fizice și pentru observarea unor parametri generali. Căutarea pe internet sau folosirea unui instrument de inteligență artificială ne poate ajuta să găsim rapid o explicație, să rezolvăm o problemă tehnică sau să înțelegem mai bine un subiect. Notificările ne pot ajuta să nu uităm lucruri importante și să răspundem atunci când este nevoie.
Problema apare atunci când aceste instrumente nu mai sunt folosite pentru a obține o informație de care avem realmente nevoie, ci pentru a reduce o stare de neliniște.
În cazul monitorizării somnului, de exemplu, există persoane care ajung să acorde atât de multă atenție scorurilor oferite de dispozitivele de monitorizare, încât datele de pe ecran încep să le influențeze mai mult felul în care își percep somnul decât propria experiență. Fenomenul a fost descris în literatura de specialitate sub denumirea de ortosomnie, termen folosit pentru preocuparea excesivă de a obține un somn „perfect”, pe baza datelor furnizate de dispozitive.
În mod similar, o căutare pe Google sau o întrebare adresată unui sistem de inteligență artificială poate începe ca o încercare firească de a înțelege ceva și se poate transforma treptat într-o căutare repetată de reasigurare. Primești un răspuns, te liniștești pentru puțin timp, apoi apare un „dar dacă…?” și simți nevoia să verifici din nou.
Aici începe bucla.
Ce se întâmplă în spatele nevoii de a verifica?
Căutarea de informații poate funcționa, în anumite situații, ca o formă de reasigurare. Atunci când primim confirmarea că lucrurile sunt în regulă, tensiunea scade pentru moment. Iar această scădere este plăcută și ne face să vrem să repetăm comportamentul atunci când anxietatea revine.
În timp, creierul poate învăța o asociere foarte simplă: „Când mă simt nesigur, trebuie să verific.”
Astfel se poate forma un cerc în care îndoiala produce anxietate, anxietatea ne determină să căutăm informații, informația ne oferă o ușurare temporară, iar ușurarea întărește nevoia de a verifica din nou atunci când apare următoarea îndoială.
Problema este că niciun răspuns nu poate oferi, de fapt, certitudine absolută. De aceea, pentru mintea anxioasă, aproape orice răspuns poate genera o nouă întrebare.
„Dar dacă nu am înțeles bine?”
„Dacă există și o altă posibilitate?”
„Dacă nu am verificat suficient?”
Și ceea ce a început ca o simplă căutare de informații poate ajunge să ne țină într-o stare permanentă de alertă.
Mai există și un alt risc, mai subtil: acela de a începe să avem mai multă încredere în ceea ce spune un dispozitiv decât în propriile noastre senzații și experiențe.
Dacă te trezești dimineața și simți că ai dormit bine, dar ceasul îți spune că somnul tău a fost fragmentat, este posibil ca acea informație să înceapă să schimbe felul în care îți interpretezi propria stare. În loc să observi pur și simplu cum te simți, începi să cauți confirmarea pe ecran.
Cu cât apelăm mai des la surse externe pentru a ne liniști, cu atât poate deveni mai greu să avem încredere în propriile observații și să rămânem în contact cu acele situații în care nu putem avea certitudini.
Cum putem restabili o relație mai sănătoasă cu tehnologia?
Nu este nevoie să renunțăm la tehnologie și nici să privim toate aceste instrumente ca pe ceva nociv. Important este să observăm pentru ce le folosim.
Înainte de a trimite încă o întrebare către AI, de a face o nouă căutare sau de a verifica pentru a treia oară aceeași informație, poate fi util să ne oprim pentru câteva secunde și să ne întrebăm:
„Caut o informație de care am nevoie sau încerc să scap de senzația de nesiguranță pe care o simt acum?”
Dacă ai nevoie de o instrucțiune tehnică, caut-o. Dacă ai nevoie de o informație concretă pentru a lua o decizie, folosește instrumentele pe care le ai la dispoziție. Dar dacă observi că ai găsit deja răspunsul și continui să cauți doar pentru că încă nu te simți suficient de sigur, este posibil ca problema să nu mai fie lipsa informației.
Poate că ceea ce încerci să obții este liniștea.
Iar liniștea obținută prin verificare repetată nu durează, de regulă, foarte mult.
În cazul somnului, de exemplu, dacă observi că urmărirea permanentă a datelor te face să te concentrezi mai mult pe scoruri decât pe felul în care te simți, poți încerca să renunți pentru o perioadă la monitorizarea nocturnă. Nu pentru că datele nu au nicio valoare, ci pentru a-ți oferi din nou ocazia de a observa ce se întâmplă în corpul tău fără să cauți imediat o confirmare externă.
Iar atunci când apare impulsul de a verifica încă o dată, poate fi util să faci o mică pauză. Să observi neliniștea, să respiri și să îți amintești că faptul că nu ai un răspuns exact nu înseamnă că există un pericol.
„Uneori, nu avem nevoie de încă o informație, ci de exercițiul de a rămâne, măcar câteva clipe, cu ceea ce mintea anxioasă tolerează cel mai greu: „Nu știu sigur.”
Pentru că tehnologia ne poate ajuta să avem acces la mai multe informații decât oricând. Dar nu ne poate oferi ceea ce anxietatea își dorește cel mai mult: garanția că nimic rău nu se va întâmpla.
Iar poate că o relație sănătoasă cu tehnologia începe tocmai de aici: de la a ști când avem nevoie de un răspuns și când avem, de fapt, nevoie să învățăm să tolerăm faptul că nu putem avea unul.
Pentru mai multe resurse, te invit să aceesezi pagina: Psihoterapie pentru anxietate și atacuri de panică
