Mulți oameni ajung în cabinet spunând același lucru: „Vreau doar să scap de anxietate.”
Este o dorință firească. Anxietatea poate fi copleșitoare. Îți accelerează inima, îți încordează corpul, îți ocupă gândurile și îți poate da senzația că nu mai ai control asupra propriei vieți.
Dar dacă anxietatea nu este, de fapt, inamicul?
Dacă este modul prin care psihicul încearcă să îți transmită că ceva important are nevoie de atenție?
Anxietatea este un semnal
Ne este ușor să privim anxietatea ca pe ceva care trebuie eliminat.
În realitate, ea este una dintre cele mai sofisticate forme prin care sistemul nostru nervos încearcă să ne protejeze.
La fel cum febra ne spune că organismul luptă cu o infecție, anxietatea ne poate spune că psihicul percepe un pericol. Uneori pericolul este real și prezent. Alteori este o amintire, o experiență veche sau o convingere învățată cu mult timp în urmă.
Problema este că, în timp, creierul poate începe să reacționeze la situații care seamănă cu cele din trecut, chiar dacă astăzi nu mai reprezintă un pericol.
Ce încearcă, de fapt, să îți spună anxietatea?
Anxietatea poate transmite mesaje diferite de la o persoană la alta.
Uneori spune:
„Ai fost prea mult timp în tensiune.”
„Ai ignorat prea mult timp ceea ce simți.”
„Încerci să controlezi ceea ce nu poate fi controlat.”
”Ai învățat că trebuie să fii mereu în alertă.”
„Nu te simți în siguranță.”
Aceste mesaje nu sunt conștiente. Nu apar sub forma unor propoziții clare, ci prin senzații, gânduri și reacții ale corpului.
De ce corpul reacționează atât de puternic?
Creierul nu face întotdeauna diferența între un pericol real și unul anticipat.
Dacă sistemul nervos a învățat, în urma unor experiențe dificile, că lumea este imprevizibilă sau că trebuie să fii permanent pregătit pentru ce este mai rău, va activa răspunsul de alarmă chiar și în situații aparent obișnuite.
Inima bate mai repede, respirația se modifică, mușchii se încordează, aceste reacții nu înseamnă că „înnebunești”. Ele reprezintă modul prin care organismul încearcă să te protejeze.
De ce nu funcționează să lupți cu anxietatea?
Mulți oameni încearcă să își spună:
„Nu trebuie să mă simt așa.”
„Trebuie să mă controlez.”
„Nu am voie să fiu anxios.”
Din păcate, sistemul nervos nu răspunde la ordine.
Cu cât încercăm mai mult să alungăm anxietatea, cu atât îi confirmăm creierului că există, într-adevăr, un pericol.
Întrebarea care schimbă perspectiva
În loc să întrebi: „Cum scap de anxietate?” poate fi mai util să întrebi: „Ce încearcă anxietatea să îmi arate despre mine, despre viața mea sau despre nevoile mele?”
Uneori răspunsul este legat de oboseală, alteori de limite personale, alteori de experiențe din trecut care nu au avut încă spațiu să fie înțelese și integrate.
Psihoterapia nu luptă cu anxietatea
În psihoterapie, scopul nu este să reducem la tăcere simptomele cu orice preț, ci încercăm să înțelegem de ce au apărut, ce rol au avut și cum au încercat să protejeze persoana.
Abia atunci când înțelegem funcția anxietății putem construi, treptat, alte modalități prin care psihicul să se simtă în siguranță.
Nu pentru că îi spunem să nu mai fie anxios, ci pentru că nu mai are nevoie să fie permanent în alertă.
Poate că întrebarea cea mai importantă nu este „Cum o fac să dispară?”, ci „Ce încearcă ea să îmi spună și cum pot răspunde cu mai multă înțelegere față de mine?”
