Te-ai întrebat vreodată de ce corpul tău reacționează ca și cum ar exista un pericol, chiar și atunci când mintea îți spune că totul este în regulă?
Poate că ai simțit inima bătând puternic înaintea unei întâlniri importante, ai avut senzația că nu poți respira suficient sau ai petrecut ore întregi anticipând cele mai negre scenarii. Poate că te-ai întrebat: „De ce sunt așa? De ce nu mă pot opri?”
Mulți oameni privesc anxietatea ca pe un dușman de care trebuie să scape cât mai repede. Este firesc. Atunci când trăiești permanent cu tensiune, neliniște și gânduri care nu îți dau pace, tot ce îți dorești este să nu le mai simți.
Dar dacă anxietatea nu este, de fapt, problema?
Dacă ea este încercarea psihicului de a te proteja?
Când anxietatea este o strategie de supraviețuire
Din perspectiva psihoterapiei integrative, simptomele nu sunt privite doar ca ceva ce trebuie eliminat. Ele sunt și mesaje despre modul în care persoana a învățat să se adapteze experiențelor de viață.
Anxietatea poate fi înțeleasă ca un sistem de alarmă. Rolul ei este să detecteze pericolele și să pregătească organismul pentru a face față acestora. În condiții normale, această alarmă este extrem de utilă. Ne ajută să reacționăm rapid în situații care ne amenință siguranța.
Problema apare atunci când sistemul de alarmă începe să funcționeze și în absența unui pericol real.
Nu pentru că este „defect”.
Ci pentru că, la un moment dat, a învățat că lumea poate fi imprevizibilă, iar vigilența permanentă este cea mai bună modalitate de a supraviețui.
Corpul învață înaintea minții
De multe ori, oamenii spun în cabinet:
„Știu că nu am de ce să mă tem, dar corpul meu nu mă ascultă.”
Această experiență este foarte frecventă.
Creierul nu stochează toate experiențele doar sub forma unor amintiri conștiente. O parte dintre ele sunt învățate implicit, prin repetarea unor stări și relații. Dacă ai crescut într-un mediu în care predominau critica, impredictibilitatea, tensiunea, respingerea sau nevoia de a fii permanent atent la reacțiile celor din jur, sistemul tău nervos poate învăța că siguranța este fragilă.
Chiar dacă, astăzi, viața ta este diferită, corpul poate continua să reacționeze după reguli învățate cu mult timp în urmă.
Nu pentru că trăiești în trecut.
Ci pentru că sistemele noastre de protecție sunt construite să prioritizeze supraviețuirea.
Anxietatea nu apare întotdeauna din traumă
Este important să facem o diferență.
Nu orice persoană anxioasă a trecut prin experiențe traumatice, iar nu orice traumă conduce la anxietate. Cercetările arată că dezvoltarea anxietății este influențată de o combinație de factori: predispoziția biologică, temperamentul, experiențele din copilărie, relațiile semnificative, evenimentele de viață și stresul acumulat.
Totuși, pentru multe persoane, anxietatea este strâns legată de modul în care au învățat să se adapteze mediului în care au crescut.
Uneori, copilul învață că trebuie să fie mereu atent pentru a evita conflictele.
Alteori, că trebuie să anticipeze nevoile celorlalți.
Sau că greșeala nu este permisă.
Aceste strategii sunt inteligente și adaptative într-un anumit context. Ele l-au ajutat să facă față unei realități dificile.
Problema este că, odată ajunse la maturitate, pot continua să funcționeze chiar și atunci când nu mai sunt necesare.
De ce nu funcționează simplul „gândește pozitiv”
Dacă anxietatea ar fi doar o problemă de gândire, ar fi suficient să îți spui că totul este în regulă.
Însă, atunci când sistemul nervos este în stare de alertă, explicațiile raționale sunt adesea insuficiente.
Nu pentru că persoana nu înțelege.
Ci pentru că organismul reacționează înainte ca mintea să apuce să analizeze situația.
De aceea, în psihoterapie, schimbarea nu presupune doar modificarea gândurilor. Ea implică și dezvoltarea capacității de reglare emoțională, înțelegerea propriilor tipare relaționale, explorarea experiențelor semnificative și reconstruirea unui sentiment autentic de siguranță.
Vindecarea nu înseamnă să lupți cu anxietatea
Una dintre cele mai mari schimbări pe care le observ în procesul terapeutic este momentul în care oamenii încetează să își privească anxietatea ca pe un dușman.
Încep să o privească drept un semnal.
Un semnal că organismul încearcă să îi protejeze.
Chiar dacă o face într-un mod care le provoacă suferință.
Atunci apare o întrebare diferită.
Nu: „Cum scap de anxietate?”
Ci:
„Ce încearcă această anxietate să protejeze?”
Răspunsul este diferit pentru fiecare persoană.
Pentru unii, protejează de respingere.
Pentru alții, de abandon.
Pentru alții, de rușine, eșec sau pierderea controlului.
Înțelegerea acestui mecanism nu face anxietatea să dispară peste noapte.
Dar schimbă fundamental relația pe care o ai cu ea.
Iar de aici poate începe un proces de vindecare profundă, în care scopul nu mai este să îți reduci la tăcere simptomele, ci să înțelegi de ce au apărut și de ce au fost, la un moment dat, cea mai bună soluție pe care psihicul tău a găsit-o.
Poate că nu vei găsi răspunsul la această întrebare într-o singură zi.
Dar, dacă ai început să privești anxietatea nu doar ca pe ceva de eliminat, ci și ca pe un mesaj care merită înțeles, ai făcut deja un pas important.
Vindecarea începe adesea în momentul în care renunțăm să ne mai întrebăm „Ce este în neregulă cu mine?” și începem să ne întrebăm „Ce încearcă această parte din mine să îmi spună?”.
Dacă te-ai regăsit în acest articol, te invit să urmărești și următoarele materiale din această serie, în care vom explora împreună mecanismele profunde care stau la baza anxietății și modul în care acestea pot fi înțelese și transformate prin psihoterapie.
